Manele


Manelele la singular, manea sau muzica de manele este un gen muzical, originar al comunitatilor de romi din Romania.

Genul are influente din muzica populara aromana, greaca, turca, araba si sarba si din muzica lautareasca romaneasca; este remarcabila capacitatea genului de a incorpora elemente din practic toate celelalte genuri muzicale accesibile culturii de masa din Romania (muzica pop, rap sau hip-hop, muzica dance, techno pana la jazz, muzica rock sau chiar muzica culta). Maneaua sau muzica de manele are o istorie relativ scurta dar a devenit cu timpul un gen muzical tot mai apreciat in spatiul vorbitorilor de limba romana.

In Romania exista un numar semnificativ de ascultatori de manele in special in randul tinerilor cu predilectie in zonele rurale si in cartierele muncitoresti de la oras. Fenomenul este insa prezent si in Bulgaria sub denumirea “chalga”, in Serbia “turbo-folk”, Albania “tallava”, Grecia “aïká” sau in Turcia “arabesk”.

Manelele moderne

In intelesul actual, maneaua a aparut in comunitatile tiganesti din anii 1950-1960, ca reactie la sofisticata muzica lautareasca. Maneaua era o muzica accesibila, cu text, ale carei versuri descriau in mod idilic aspecte ale vietii duse de romi. Nu sunt cunoscute motivele pentru care aceasta noua muzica a fost corelata cu notiunea de manea, vehiculata anterior; lautarii o numeau chiar “manea turceasca”, probabil pentru a-i sublinia caracterul strain de muzica tiganeasca. Ea facea parte dintr-o categorie ritmica distincta, imprumutata din muzica turceasca de petrecere “çiftetelli”

In avantul proletcultismului, conducerea socialista din anii 1950 a dispus organizarea unor mari ansambluri de muzica populara (incorect denumite folclorice), pe model sovietic. Dupa 1960, s-au constituit ansambluri mai mici, in numeroase localitati ale tarii. Multi dintre membrii acestor orchestre erau romi, insa acest fapt trebuia mistificat pentru a se crea senzatia unei lumi muzicale romanesti, uniforme. In acest context, manelele nu au fost initial vazute ca o alternativa la directia oficiala (deci, pasibile de cenzura), ba chiar cateva piese au fost inregistrate pe discuri Electrecord in anii 1970-1980: Romica Puceanu – Ileana, Ileana, saraiman; Gabi Lunca – Rapirea din Serai, etc. In schimb, prin ani optzeci au marcat nasterea muzicii banatene, o reactie la omniprezenta muzica populara promovata de stat. Noul gen era inspirat din muzica pop sarbeasca si a fost interzis pentru caracterul sau “poluat”.

Muzica banateana se servea de instrumente imprumutate din genul pop, precum chitara electrica, chitara bas, orga electronica, sintetizatorul si bateria, in schimb renuntand la traditionalul tambal (uneori si la vioara sau acordeon), astfel incat ansamblurile ajunsesera foarte apropiate de “formatiile de chitare electrice”. Muzica banateana si alte specii de muzica pop puternic influentate de culturile balcanice, reunite sub denumirea de proto-manele, au fost cenzurate laolalta. Deosebit de atragatoare pentru publicul de conditie simpla, ele au fost multiplicate prin casete audio cu inregistrari din concert, in lipsa sprijinului casei de discuri unice. Proto-manele care folosesc ritmul de manea au fost interpretate de grupurile Odeon din Buzau, Azur din Braila, Generic din Galati, Miracol C din Buzau etc. Muzica acestei perioade era mimetica (s-au realizat si numeroase preluari cu versuri in limba romana), modelul fiind formatiile din Iugoslavia, Bulgaria, Grecia si Turcia. Versurile proto-manelelor tratau mai ales tema iubirii (indragostirea, despartirea, tradarea) si erau mai izbutite decat cele ale productiilor recente.

Dupa 1990, Electrecord si casele de discuri nou aparute (Eurostar si CDS) au lansat primele discuri de vinil cu piese ale formatiilor din perioada anterioara. Solistii vocali ai grupurilor amintite – Costel Geambasu, Nelu Vlad, Dan Ciotoi – au inceput sa se produca in afara formulelor cunoscute, ceea ce a marcat orientarea genului manele catre cantareti, aprecierea si prestatia instrumentistilor avand de suferit. Astfel, componentele formatiilor de acompaniament devin foarte instabile. Prima formatie de mare succes aparuta dupa 1990 este Albatros din Bucuresti; urmeaza Condor din Craiova, Real B din Gaesti, Accent din Targoviste, Meridian din Ploiesti, Tomis Junior din Galati etc. Formatiile nu rezista decat pentru cativa ani din cauza concurentei neloiale dintre ele. Tematica versurilor se imbogateste cu subiecte privitoare la infractionalitate, munca la negru peste hotare, stagiul militar – aceasta din urma, “maneaua de catanie”, este impusa de Albatros si se bucura de un succes considerabil. Instrumentatia formatiilor se stilizeaza: dispare bateria, inlocuita de bateristul electronic aflat in dotarea sintetizatorului, chitara bas este inlocuita tot de sintetizator, iar in cele din urma chitara este si ea abandonata in favoarea sonoritatilor create de sintetizatorul tot mai performant. Spre 1993, asadar, formatiile nu mai contin decat voce si unul sau doua sintetizatoare.

in 1991 are loc prima editie a concursului de dans din buric Miss Piranda, de atunci organizata an de an la Sala Polivalenta din Bucuresti. Evenimentul, ai carui spectatori sunt mai ales romi, devine o ocazie pretioasa pentru a reuni pe scena numele cele mai importante din muzica tiganeasca de oras. Daca in primele editii poate fi ascultata si muzica lautareasca propriu-zisa, cu timpul se impun muzicile pop-folk balcanice (inclusiv cea banateana, inca practicata in vestul tarii) si, intr-o ultima etapa, manelele.

Textele folosite in versurile manelelor abordeaza subiecte precum: dragostea (entuziasmul indragostitului, dorul, gelozia, despartirea), teme sociale (rivalitatile, conflictele, decadenta societatii), portrete (ale celor apropiati – prieteni, membri ai familiei, iubiti – dar si un tip specific de portret asumat la persoana intai, inspirat din genul hip-hop, prin care se enumera calitatile, abilitatile si avutiile celui vizat). Textele unor manele propun puncte de vedere umoristice, uneori chiar apelandu-se la parodie (textele interpretate de Florin Minune, zis “Maimuta”, pot servi ca exemplu).

Se foloseste un limbaj simplu, adesea stereotip (fapt cauzat si de ritmul alert in care se produc noi piese, astfel incat in putine cazuri compozitia si productia reusesc a fi realizate fara compromisuri – cu atat mai putine in cazul autorilor de manele putin cunoscuti). Concepte-cheie, intalnite in textul celor mai multe piese, sunt: banii, masinile, dusmanii, femeile etc. Din cauza eruditiei precare a multor cantareti, se intalnesc greseli gramaticale (dintre care unele au devenit adevarate licente ale stilului, fapt similar cu un numar de “cazuri tolerate” folosite in muzica folclorica), anacoluturi, tautologii fara rol stilistic, chiar confuzii paronimice si intrebuintari nepotrivite ale unor neologisme. Tot neologismele ajuta uneori la formarea unor rime rare. Textele unor manele contin exprimari cu dublu inteles, aluzii sexuale sau un limbaj licentios.

Versificatia se apropie mult de cea intalnita in folclorul muzical si literar romanesc; astfel, majoritatea formelor urmeaza indeaproape cvadratura (predilectia pentru structuri de cate patru elemente). Se folosesc versuri scurte (arareori se depaseste masura de opt silabe), iar al doilea vers din fiecare pereche e marcat adesea cu o cezura finala. Versurile se grupeaza de regula in catrene; rima este imperecheata (mai rar, monorima sau incrucisata) si apeleaza frecvent la asonante sau chiar rima zero.

Muzica de manele, fiind un gen in mare parte comercial, este promovata prin producerea de videoclipuri. Exista o diferentiere clara intre cantareti in functie de bugetul investit in acest scop.

Astfel, muzicienii putin cunoscuti apeleaza la retete deja existente, inspirate din videoclipurile pentru muzica hip-hop: cantaretul (cantareata) se afla in studio sau intr-o alta locatie (de obicei, de interior), inconjurat de dansatoare (sau, mai rar, dansatori) si este filmat in timp ce canta. Vestimentatiile celor ce apar in imagine sunt provocatoare si creeaza, de regula, un contrast vizual intre cantaret si dansatori. Filmarile, adesea stangaci realizate si montate, il au in centru pe cantaret. Nivelul calitativ al acestor productii este scazut, mai ales din cauza solicitarii intense a echipelor de filmare si a realizarii in regim de “banda rulanta”.

Amintind de anii de inceput ai genului, nu rareori chiar muzicienii cei mai apreciati apeleaza la tipul de videoclip descris anterior. Imprumutarea de elemente din filmarile pentru muzica hip-hop este, in parte, meritul muzicianului Costi Ionita, ce practica un stil hibrid in care intra caracteristici ale ambelor genuri. Mai problematice sunt videoclipurile in care se implica filmarea unor masini in viteza, una decapotabila fiind eventual destinata cantaretului – in rest, structura este foarte apropiata de cea a filmarilor cu dansatori.

Mai ales in ultimii ani, insa, se fac eforturi in directia realizarii de videoclipuri mai complexe, bazate pe un scenariu, continand actori (unul fiind insusi cantaretul), elemente de figuratie, cascadorie, costumatii si scenografie (decoruri), uneori chiar efecte speciale. Se pot folosesc filtre de culoare (de exemplu, in videoclipul piesei “Am ajuns sa plang” de Nicolae Guta), viteza de redare accelerata (“Fata cu par inelat” de Costel Ciofu si Don Genove), efecte de transparenta ce permit suprapunerea mai multor filmari (bluescreening) etc.

Interpretii de manele isi aleg pseudonime hiperbolizante, de exemplu Adrian Minune sau Sorin Copilul de Aur, sau nume prin care scot in evidenta localitatile de origine, Gabi de la Oradea sau Adi de la Valcea. Nu intotdeauna interpretii de manele au pseudonime, uneori isi folosesc numele real (partial, cum ar fi: Florin Salam, Nicolae Guta (Nicolae Linguraru), Vali Vijelie) sau complet, ca Mihai Priescu.

In perioada anilor 1995-2005 acest gen muzical a fost foarte raspandit in Romania, ascultandu-l din ce in ce mai multi romani, decadenta sa a fost provocata de o campanie de discreditare a acestui gen de muzica condusa de intelectuali si mass media care s-au ajutat de stereotipurile legate de etnia rroma si de antitiganismul romanilor. Au existat studii controversate care aratau ca ascultatorii de manele au creierele primitive. Au fost interzisa prin hotarari ale consiliilor locale din multe orase audirea lor in public: festivaluri, mijloace de transport in comun si taxiuri.

Sursa articol: wikipedia.org